ANUNȚ incredibil! „AM RENUNȚAT, mă simțeam foarte rău!” DECIZIA pe care Simona Gherghe a anunțat-o în direct

ANUNȚ incredibil! AM RENUNȚAT, mă simțeam foarte rău! DECIZIA pe care Simona Gherghe a anunțat-o în direct
Publicat: 31/05/2013, 12:15
Actualizat: 08/05/2014, 00:32

Simona Gherghe a mărturisit în timpul emisiunii că a apelat de mai multe ori la pastilele de slăbit pentru a-și modela silueta.

Prezentatoarea în vârstă de 36 de ani a povestit însă că a renunțat repede la acest obicei, întrucât medicamentele o făceau să se simte foarte rău.

„Eu n-am 90-60-90, dar nici nu-mi doresc”, a povestit Simona. „Aveam și eu acasă o bicicletă medicinală, dar pe care îmi țineam gențile. În schimb, dacă mă duc la sală, mă țin de bicicletă”, a adăugat ea.

Pe de altă parte, prezentatoarea nu este singura vedetă din România care a încercat să scape de kilograme cu ajutorul pastilelor.

Cântăreața Julia Julia Nahmany a dezvăluit și ea că a slăbit 15 kilograme după ce a urmat un tratament cu astfel de pilule. Totuși, artista a povestit că nu este mândră de decizia pe care a luat-o pentru că starea de sănătate i-a fost afectată serios în perioada respectivă.

„Este absolut îngrozitor! Îți taie pofta de mâncare, începi să ai amețeli”, a spus aceasta.

Tentația a fost la fel de mare și pentru Teo Trandafir, au arătat apropiații acesteia. Mai mult, mai multe persoane din anturajul vedetei TV au spus că pancreatita de care Teo suferă ar fi fost declanșată chiar de pastilele pentru slăbit pe care aceasta le-ar fi luat o perioadă de timp.

De asemenea, Andreea Marin a povestit că a încercat și ea să slăbească cu ajutorul pilulelor. „O singură dată am făcut prostia să folosesc pastile de slăbit, dar mi-am dat organismul peste cap. Pastilele te slăbesc doar pentru moment”, a explicat fosta soție a lui Ștefan Bănică Jr.

Contestate de mulți specialiști din domeniul medical, pastilele de slăbit sunt totuși metoda cea mai la îndemână pentru multe femei din lume. Medicii endocrinologi avertizează însă că efectele acestora asupra organismului pot fi devastatoare, ele ducând în mod special la creșterea riscului apariției bolilor de inimă.

Unele vedete au înțeles asta și au apelat în schimb la ajutorul unui nutriționist. Este și cazul Ozanei Barabancea, căreia specialistul i-a recomandat un regim alimentar personalizat.

„Ideea unui regim general valabil pentru slăbit, idee pe care o văd afișată pe foarte multe canale, nu există. Așa că, indiferent de numele dietei sau de persoana de notorietate ‘lipită’ de o cură sau alta, refuzați-le. Un regim alimentar sănătos poate fi personalizat doar de un doctor nutritionist”, a povestit atunci solista.

Astfel, în primele două luni de la începerea dietei, Ozana a slăbit 23 de kilograme.

LOTO, LOTO 6/49. Numerele extrase la LOTO duminică, 12 mai. Report de peste 7,1 milioane de euro la LOTO 6/49

LOTO 6/49. Numerele extrase pe 12 mai. De când nu s-a mai câștigat marele premiu la LOTO 6/49

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
Medicii ar putea fi nevoiți să îi amputeze un picior lui Florin Piersic! Dezvăluiri de...
Boala RARĂ de care suferă Sebastian Dobrincu. Cum l-au afectat problemele de sănătate: „Plângeam în...
Fructe pentru diabetici. Lista de fructe permise şi interzise în diabetul de tip 2
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Se SCHIMBĂ destinația BANILOR. Devine obligatoriu în toată Europa
Noi locuri de muncă în România. O fabrică nouă se va deschide în curând
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic! Maestrul avea septicemie: ”S-au infectat...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Oamenii de știință ar fi descoperit unde a dispărut toată apa de pe Venus